ARAS: Campanie 21 zile „Sprijin, nu Pedepse”

ARAS: Campanie 21 zile „Sprijin, nu Pedepse”

În fiecare an la 26 Iunie, Naţiunile Unite consemnează “Ziua Internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri” şi cu această ocazie este marcată şi mişcarea “Sprijin, nu Pedepse”. Aceasta încearcă să schimbe poziţionarea în jurul iniţiativelor pe care guvernele din lumea întreagă le aplică în demersurile de control şi al măsurilor coercitive asupra consumului de droguri, pentru a obţine mai degrabă un impact pozitiv în comunităţile afectate şi a veni în sprijinul acestora, cu servicii de reducere a riscurilor.   

ARAS – Asociația Română Anti-SIDA invită cu această ocazie la 21 de zile de acțiune “Sprijin, nu Pedepse” în care vom contacta actorii de decizie la nivel central și local, executiv și legislativ şi vom iniţia dialogul public în jurul acestei teme. Dorim să invităm la luarea de poziţie asupra problematicilor expuse, să deschidem comunicarea către soluții și să găsim sprijin în iniţierea de acţiuni concrete pentru remedierea acestei situații, cu care ne confruntăm periodic. Pentru o mai bună explicare a contextului și a istoricului lipsei cronice de finanțare națională/locală în serviciile de prevenire şi reducere a riscurilor, vă trimitem, ataşat, câteva informații relevante și vă stăm la dispoziție pentru orice întrebări suplimentare. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


fifteen − thirteen =