Analiză calitativă ACCES (2020)

În România, programele de schimb de seringi şi de tratament substitutiv cu metadonă au fost reduse substanţial din 2010, când finanțările primite de la Fondul Global pentru HIV/SIDA au încetat.

Actualmente, numărul estimat al persoanelor care îşi injectează droguri este estimat la 10.810, cu o prevalenţă a infecţiei cu HIV de 18,5% şi de 59,3% în cazul VHC.

În lipsa unor surse stabile de finanţare, doar în 2017 serviciile de reducere a riscurilor din Bucureşti au fost asigurate în proporţie de 86% de către ARAS.

Având în vedere obstacolele pe care ARAS le-a întâmpinat în asigurarea continuităţii serviciilor de reducere a riscurilor, am considerat necesară evaluarea percepţiei şi nevoilor actuale ale consumatorilor de droguri injectabile (CDI) în legătură cu serviciile de prevenire HIV/hepatite, testare-diagnostic şi tratament.

ACCES este o analiză calitativă privind percepţia şi nevoile utilizatorilor de droguri injectabile, dezvoltată pe trei niveluri: prevenire, testare-diagnostic şi tratament.

Principalul obiectiv al acestei analize este obținerea unui set de informații relevante în ceea ce privește percepţia acestora în legătură cu serviciile de prevenire HIV/hepatite, testare-diagnostic şi tratament, precum și identificarea nevoilor individuale de accesare a serviciilor.

Textul integral al analizei, aici: Acces servicii consum droguri ARAS 04.03.2020.

[© Departamentul de cercetare comunitară ARAS | Coalition PLUS]